Sfârșit tragic pentru o mămică din Ciucea

Final dureros pentru o femeie din Ciucea, mamă a trei copii, care a decis să își pună capăt zilelor sărind de la etajul 3 al Spitalului Huedin. Evenimentul s-a petrecut pe 11 februarie, în timpul prânzului. Cu toate eforturile de resuscitare depuse de medici, femeia a fost declarată decedată, din cauza leziunilor suferite la impactul cu solul, care au fost incompatibile cu viața.

În vârstă de 36 de ani, femeia a adus pe lume cel de-al treilea copil acasă, iar pe 6 februarie s-a dus cu bebelușul la Camera de Gardă a Spitalului Huedin. După evaluarea mamei și a nou-născutului, aceștia au fost internați pe Secția de Ginecologie, la etajul 3 al spitalului.

În timpul după-amiezii de duminică, când se afla în salon, femeia a solicitat personalului medical să-i aducă copilul pentru a petrece puțin timp împreună. După câteva minute, femeia a intrat în baie și nu a mai ieșit. Copilul a rămas în salon, iar femeia a sărit pe geamul băii. În salon se afla și o altă femeie, care însă spune că nu a auzit nimic suspect, chiar dacă geamul băii era situat la 1,25 metri de podea, deci dificil de accesat.

Distribuie articolul

Leave a Comment