La data de 4 mai, în jurul orei 01.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Huedin, au oprit pentru verificări un tânăr de 23 de ani din comuna Poieni, care se deplasa cu un autoturism pe DN1 E60 înspre municipiul Cluj-Napoca.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.