Motto: “Scopul nostru nu e acela de a crea campioni, ci oameni sănătoși. Nu record, ci armonie, nu ură, ci camaraderie; nu victorie personală, ci victoria rațiunii; nu speculă, ci jertfă” – Iuliu Hatieganu, parinte-fondator al “Universitatii” Cluj. Cand, dupa inaltatoarea Unire de la 1918, Consiliul Dirigent si-a trimis reprezentantul sau la Cluj, pe Onisifor Ghibu, acesta, impreuna cu reprezentantii de frunte ai autoritatilor romanesti, au stabilit ca e nevoie, in Clujul anului 1919, de trei piloni reprezentativi: o Universitate Romaneasca, o Opera Nationala si o echipa de fotbal. Si…
Autor: Stiri din Huedin
Gest emoționant făcut de elevii clasei I de la un liceu din Huedin
Spre plăcuta surprindere a trecătorilor, Troița din centrul orașului era înconjurată ieri dimineață de buchete de flori. Pentru că ceremonia oficială de ziua eroilor începea doar la orele 14.00 am fost curioși să aflăm cine a făcut acest gest. Am aflat că florile au fost depuse de mânuțele mici și firave ale elevilor din clasa I-A de la Liceul Tehnologic Vlădeasa, sub îndrumarea d-nei profesor Livia Bota. Se spune că gesturile mici și cu adevărat importante se fac în anonimat, departe de gălăgia formală care învăluie de regulă acest…
“În florar la Huedin” ne vom delecta cu muzică populară și manele!
“Zilele Huedinului”, eveniment asteptat pe buna dreptate cu interes de cetateni intr-un oras cvasi lipsit de evenimente artistice, va debuta in acest an pe data de 23.05 si se va incheia duminica 27.05. Astazi a fost dat publicitatii si programul, un program aproape tras la indigo cu ceea ce s-a intamplat in anii anteriori. Daca insa, in anii trecuti era anuntata prezenta unor vedete pop/rock cu o oarecare notorietate, fie ele si inspre senectutea carierei, anul acesta ne vom delecta exclusiv cu muzica populara si manele. Prea frumos, prea ca…
Poetul Octavian Goga a fost comemorat azi la Huedin în lipsa oficialităților orașului
În anul centenar Liceul Teoretic “Octavian Goga” Huedin a comemorat 80 de ani de la moartea poetului Octavian Goga. La eveniment au luat parte profesori, elevi și invitați, ocazie cu care, la bustul poetului au fost rostite alocuțiuni, și s-au recitat poezii din opera marelui poet ardelean. Evenimentul a debutat cu o slujba religioasa, urmata de discursuri ale protopopului Dan Ionuț Lupuțan si ale profesorilor Nicolae Șteiu și Horea Matiș. Au fost puse pe muzică versuri ale poetului de către doamna profesoară Marton Monika, interpreti fiind un grup de elevi din…
Consilierul local independent Horea Dorin Matiș propune premierea elevilor cu rezultate de excepție
Tinand cont de faptul ca in acest an elevi de la liceul Octavian Goga din Huedin au obtinut rezultate de exceptie la olimpiade sau la concursuri inter licee, consilierul independent Horea Dorin Matis a depus azi la comisia de specialitate din cadrul Consiliului Local Huedin o cerere si un proiect de hotarare. Conform acestui proiect ar urma ca de zilele Huedinului, acesti elevi sa primeasca o diploma de excelenta si un premiu in bani in cuantum de 500 RON/elev. Mentionam faptul ca pentru Zilele Orasului Huedin, sarbatoare care traditional…
Hoții care au terorizat șapte comune din zonă au fost prinși de polițiștii din Huedin
”Poliţiştii Secţiei 8 Poliţie Rurală Huedin au reţinut la data de 16 aprilie, 7 bărbaţi din comuna Buciumi, judeţul Sălaj, suspecţi a fi autorii mai multor furturi în comunele Beliş, Călăţele, Ciucea, Mănăstireni, Poieni şi Sâncraiu din judeţul Cluj”, conform IPJ Cluj. Grupul era format din 7 bărbaţi cu vârste cuprinse între 19 şi 38 de ani si erau din comuna Buciumi din judetul Salaj. Marţi, cei şapte sălăjeni au fost prezentaţi în faţa procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin. Procurorii au dispus , măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Prejudiciul rezultat în…
Elev din Huedin, printre cei sase reprezentati ai judetului Cluj la Olimpiada Nationala de Religie
Astăzi a ajuns la Iași elevul Nicolae Ionuț Nistor de la Liceul Teoretic “Octavian Goga” Huedin pentru a participa la Faza Națională a Olimpiadei de Religie Ortodoxă. El este unul dintre cei sase elevi din judetul Cluj, care s-au calificat la faza nationala si esteelev in clasa a IX-a C. Se pare ca in acest an, Liceul “Octavian Goga” din Huedin este o adevarata pepiniera de olimpici. Felicitari profesorilor si elevilor!
Goga Ilie Nicolae, seful ocolului silvic Belis, scapa de acuzatiile de abuz in serviciu, spalare de bani
Tribunalului Cluj a constatat neregularitatea rechizitoriului prin care acesta, alaturi de inca o persoana, a fost trimis in judecata. Astfel ca, Goga Ilie Nicolae, seful ocolului silvic Belis, scapa pentru moment de acuzatiile de abuz in serviciu, spalare de bani si complicitate la spalare de bani, conform www.bzc.ro Magistratii instantei clujene au dispus intoarcerea actului de sesizare catre parchet pentru remedierea neregularitatilor descoperite, mai precis a insuficientei descrieri a starii de fapt pe care se baza rechizitoriul. Goga Ilie Nicolae este cercetat penal dupa ce, in calitate de sef district silvic in…
Surpriză pe piața muzicală locală. Bota Florin-Dan lansează albumul ”La Hodin, la târg de țară”, muzică din Țara Călatei
Bota Florin-Dan, cel mai important interpret de muzică tradițională al Țării Călatei, lansează în 13 aprilie 2018, ora 18.00, la sala „Reduta“ a Muzeului Etnografic din Cluj-Napoca, albumul La Hodin, la târg de țară. După o experiență de aproape 20 de ani pe scena muzicală, interpretul aduce în lumină, într-un mod autentic, o suită de piese românești, care includ, însă, și sonorități ale etniilor maghiare și rrome ale zonei, rod al bunei conviețuiri din fermecătoarea Țară a Călatei. Izvor de frumusețe, dăruire și reflectare a unor străvechi obiceiuri din satele…
Ce i-a ucis pe zilierii din Moldova in Joia mare?
Multe lucruri ucid: prostia, coruptia, incompetenta, impostura, boala desigur; unele ucid la propriu, altele ucid incet si sistematic sufletul, inima, viata unui individ si a unui popor despre care la un moment dat ne trezim gandindu-ne daca mai exista cu adevarat. Saracia insa, ucide in mod sigur; dur, brut, crunt si real. Daca n-ai ce manca, sau daca nu mananci cat de cat in limita normalitatii, te imbolnavesti si mori, fara lozinci si fara clisee, fara manifestatii de strada. Pur si simplu nu rezisti. Azi noapte, 10 oameni dintr-un…
