Exploziv! Se pregăteşte Huedinul pentru a primi 3000 de refugiaţi?

  482 de imigranti au traversat, in ultima luna si jumatate, Marea Neagra, ajungand pe tarmul romanesc. In spatiul public romanesc, unii vorbesc despre un fenomen deja. Pe mare, primii au venit la sfarsitul lunii august si erau 69. Spuneau ca sunt irakieni. I-au adus, inghesuiti intr-o barca mica, un bulgar si un cipriot. Le-au trebuit doua zile sa traverseze Marea Neagra, din Turcia pana la Mangalia. Dupa ei au mai venit si altii. In cea mai recenta dintre barcile interceptate de la inceputul lunii august pana acum erau in…

Site-ul primăriei Huedin este subiect de bășcălie în presa clujeană

  Colegii de la bzc.ro au avut ideea unui periplu pe site-urile primariilor din judet. Se pare ca umorul involuntar este la el acasa pe aceste site-uri si nici orasul Huedin nu face exceptie: Astfel, de pe site-ul „comunei preistorice” Huedin, cu o existenta pe aceste meleaguri de peste 2500 ani,  ca acesta este „singurul” oras din judetul Cluj si tare ne-am mirat ca judetul se numeste asa si nu Huedin, cum ar fi indreptatit de vechime si intindere „adapostita de masivul Vladeasa”. Tot la “poalele lui Vladeasa” mai e si marele…

DEZASTRU în HUEDIN! FURTUNA violentă a răsturna un TIR! Imagini Apocaliptice!

DEZASTRU în HUEDIN! FURTUNA violentă a răsturna un TIR! Imagini Apocaliptice! Conform informațiilor Știri din Huedin în Negreni furtuna a scos mai mulți copaci din rădăcini. Prefectul Clujului, Aurel Cherecheș este la fața locului alături de mai multe echipaje de intervenție. Meteorologii au emis un avertisment de furtună puternică valabil pentru după-amiază zilei de duminică.  Astfel, între 17-09-2017 ora 17:25 și 17-09-2017 ora 18:30 județul Cluj va fi afectat de o furtuna puternică. sursă Facebook: Andrei Roky Cormos sursă Facebook: Zamfir Florin

O ştire despre care n-am putut scrie

Ildi Topai Am primit pozele în timp real, de la faţa locului, apoi am obţinut declaraţii de la martori, de la poliţie şi am început să scriu ştirea.  Accident grav la Penny…am descărcat pozele cu gândul să blurez imaginile, apoi  am închis laptopul şi am plecat încet, pe jos, aiurea. În ceea ce mă priveşte, asemeni lui Creangă,  cea mai frumoasă perioada a vieţii mele a fost şi rămâne copilăria, bună parte din ea trăită pe Luceafărului Nr. 7. Eram acolo una dintre cele mai numeroase şi mai eterogene trupe…

Se întrerupe curentul în Huedin

Sucursala de Distribuţie a Energiei Electrice anunţă întreruperea alimentării cu energie electrică în Huedin, după cum urmează: Data întreruperii: 06.04.2017 Adresa/Localitatea: Huedin: – str. Horea, nr. 1 (clădirea Primăriei); str. Republicii, nr. 28-30 Intervalul orar: 14:00-16:00 Data întreruperii: 25.04.2017 Adresa/Localitatea: Huedin: – str. Avram Iancu nr. 2-14;str. Morii; str. 1 Mai Intervalul orar: 08:00-16:00 „Ne cerem scuze pentru neplăcerile cauzate de aceste întreruperi, care sunt însă necesare pentru asigurarea unei bune funcţionări a instalaţiilor.”

Pe DN1 Cluj-Napoca – Oradea, la ieşirea din localitatea Negreni, se circulă doar pe o bandă

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că în judeţul Cluj, pe DN1 Cluj-Napoca – Oradea, la kilometrul 555, la ieşirea din localitatea Negreni către Oradea, se circulă pe o bandă, alternativ, dirijat. Circulația se desfășoară astfel, deoarece în zonă se efectuează lucrări de defrişare (se taie crengi şi arbori care ar putea să se rupă şi să cadă pe partea carosabilă).

Află care sunt străzile unde se va întrerupe energia electrică în Huedin în următoarea perioadă

Sucursala de Distribuție a Energiei Electrice anunţă întreruperea alimentării cu energie electrică in Huedin: Adresa/Localitatea: Huedin: str. Fildului, nr. 1-59, 2-76; str. Viilor; str Vlădeasa – fosta Autogara Intervalul orar: 09:00-17:00 Data întreruperii: 1.04.2017 Adresa/Localitatea: Huedin: str. Horea, nr. 1-45, 2-56; str. Luceafărului, nr. 1 Intervalul orar: 09:00-17:00 Aceste întreruperi   sunt  necesare pentru asigurarea unei bune funcţionări a instalaţiilor, conform comunicatului dat publicității azi.

Statul sprijină financiar micii fermieri

Autoritățile județene informează că micii fermieri pot depune proiecte pentru a accesa Submăsura 6.5 „Scheme pentru micii fermieri” până în data de 15 mai a.c., ora 16:00. Astfel, statul încurajează comasarea terenurilor agricole pentru creșterea productivității sectorului agricol. Sprijinul financiar nerambursabil se va acorda sub formă de plată anuală, iar valoarea acestuia ajunge până la 1.500 de euro/an. Pot aplica pentru acest program micii fermieri care au aplicat cel puțin un an Schema simplificată pentru micii fermieri din Pilonul 1, implementată prin APIA și care doresc să cedeze exploatația agricolă prin…