Consiliul Judeţean Cluj riscă să restituie o finanţare de 600.000 de euro din cauză că nu şi-a respectat obligaţiile în cadrul unui proiect derulat în parteneriat cu Fundaţia SERA România, care prevedea construirea unui centru terapeutic pentru tineri şi a două case de tip familial în orașul Huedin. Cu toate că proiectul trebuia finalizat în luna iulie a anului trecut, lucrările nu au fost demarate nici până în ziua de azi. Motivul ar fi cauzat de tensiunile apărute între conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC Cluj)…
Lună: noiembrie 2017
Au fost finalizate lucrările de asfaltare pe drumul județean DJ 103J Sîncraiu – Aluniș
Reprezenanții Consiliului Județean Cluj informează că au fost finalizate lucrările de asfaltare pe drumul județean DJ 103J pe tronsonul Sîncraiu – Aluniş. Lucrările de modernizare şi reabilitare pe acest drum județean au vizat un sector în lungime de peste 1,5 kilometri, mai exact de la kilometrul 5+460 până la kilometrul 7+000 şi au constat în operațiuni complexe, în profunzimea căii de rulare, respectiv realizarea de fundaţie cu balast şi piatră spartă, şanţuri şi aşternerea a două starturi de asfalt, binder și strat de uzură. „Este o investiție extrem de importantă pentru…
Noi întreruperi ale energiei electrice pe mai multe străzi din Huedin
Sucursala de Distribuție a Energiei Electrice în zona Transilvania Nord anunță, pentru data de 9 noiembrie a.c., întreruperea alimentării cu energie electrică pe mai multe străzi din Huedin, în vederea asigurării unei bune funcționări a instalațiilor electrice. Data întreruperii: 9.11.2017 Adresa/Localitatea: Localitatea Huedin, str. B.N. Antal, nr. 1-145, str. Prundului, nr. 1-50, str. Târgului, nr. 43, Intervalul orar: 08:00-16:00. Electrica Distribuție Transilvania Nord își cere scuze pentru eventualele neplăceri cauzate, anunțând că lucrările sunt necesare în vederea unei bune funcționări a instalațiilor în zonă.
Accident rutier la ieșire din Bucea. Un autotren şi o cisternă încărcată cu gaz au intrat în coliziune
Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române informează că, din cauza unui accident, circulaţia rutieră pe DN1 Cluj-Napoca – Oradea a fost oprită, pe ambele sensuri de mers, în zona localităţii clujene Bucea, timp de zeci de minute. Potrivit informațiilor oferite de oamenii legii, în accident au fost implicate un autotren şi o cisternă (încărcată cu gaz). Evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 11.30 şi nu s-a soldat cu victime. Vom reveni cu amănunte.
